In 2004 ne-am procopsit cu un presedinte a carui credinta in valorile democratice se afla sub semnul estimativ al intrebarii. De atunci, fenomenul discriminarii l-a invaluit pe domnul Basescu prin expresii precum: “tiganca imputita” si totusi, conform Curtii de Casatie si Justitie, aceasta sintagma, desi reprezinta un act de discriminare, nu poate fi sanctionata pentru ca nu constituie nicio contraventie. Sa auzi, sa vezi si sa nu crezi!
Agresivitatea “presedintelui nostru jucator” ii vine ca o manusa. Conform Dictionarului de Psihologie Larousse, termenul caracterizeaza dinamismul unui subiect care se afirma, care nu fuge nici de dificultati, nici de lupta. Trebuie sa recunoastem ca presedintele nostru se considera un om puternic, necoruptibil, care nu este condus de clasa politica sau de moguli, dar pe care, intr-o viziune dictatoriala, doreste sa ii conduca, sa ii controleze si sa ii coordoneze, precum un lider autocratic.
Dar sa lasam agresivitatea verbala si sa trecem la cea fizica, sa ne amintim de celebra “palma” aplicata unui copil de 10 ani in 2004. Invitat la Realitatea TV de catre ”baietii rai care vor sa-i faca rau lui, presedintele sensibil al romanilor”, Basescu vizioneaza momentul culminant al agresivitatii sale, care a excelat in baia de multime. Am putea spune ca a fost inceputul unui basm literar politic. Iesind invingator in lupta electorala, isi incepe peripetiile post-electorale cand, intalnind o femeie, o jigneste. Experienta, initiatica parca, a jignirii unei femei l-a ajutat mai departe in urmatoarele sale actiuni ce aveau ca tema rolul femeii. Eroul nostru de basm gandi intr-o zi, ca singura scapare de o eventuala concurenta din partea unei femei la o functie nespus de importanta, precum cea de presedinte, este de a arunca o pata neagra de culoare, o anatema parca, asupra acestor fiinte gingase.
Revenind la cazul copilului palmuit, vizualizarea in premiera a imaginilor nu s-a bucurat de rezultatul dorit, datorita capacitatilor strategice de mare lider pe care Basescu le detine. Acesta a conturat un portret al victimizarii, cu scopul de a crea o imagine mentala reprezentativa, bazata pe emotii si sentimente. Iata cuvintele marelui conducator:
“Nu stiu daca acel copil a vorbit urat femeii”
“Va asigur ca ma uit si o sa dau o explicatie’’
“Dar zice copilul ceva? A spus ceva urat? Poate m-a injurat?!”
Prin urmare, Traian Basescu considera ca exista anumite circumstante in care ai voie sa folosesti violenta asupra unui copil de zece ani, daca esti injurat sau daca o femeie din jurul tau este tratata necorespunzator de catre copilul respectiv.
In acest episod am identificat doua caractere importante: un presedinte “ratacit” si un mogul razbunator.
Dar cum putea domnul presedinte sa justifice folosirea victimizarii, tehnica sa de manipulare, daca nu afirmand ca este tinta tuturor conspiratorilor? Se poate asa ceva? Ori suntem agresivi, ori nu mai suntem.
Se pare ca domnul presedinte a inteles in mod individual definitia puterii data de Max Weber, conform careia aceasta reprezinta probabilitatea persoanelor sau grupurilor de a da curs propriei vointe, chiar si atunci cand altii se opun. De acest statut beneficiaza numai dumnealui, dar nu si ceilalti, caci distribuirea diferentiata a puterii este un subiect pe care acesta nu a reusit sa-l inteleaga fiind elev, probabil din cauza “profesorilor de calitate slaba, care continua sa formeze tineri, in sistemul privat de meditatii”.
Puterea, in conceptia basesciana, este bazata pe forta, manipulare si potential militar. Modificand intelesul definitiilor date de Weber, putem spune ca B - Basescu (liderul suprem) are putere asupra lui G - Guvernul (managerul). B infrange rezistenta lui G, daca acesta din urma se opune, iar acest lucru implica - fie si pentru perioade scurte de timp (G1, G2, G3, G4, G5) - sacrificarea intereselor lui G in favoarea celor ale lui B.
Deci, exercitarea puterii implica feedback: B actioneaza, G reactioneaza si actioneaza conform lui B. La randul lui, si G actioneaza impotriva lui B, iar B reactioneaza, distrugandu-l pe G. Acesta este modul in care functioneaza jocul de putere in viziunea curentului basescian. Orice asemanare cu guvernul Boc nu este intamplatoare.
Facand exceptie de rezultatul voturilor din 2009, poporul roman, asezat intr-o tara “second hand”, si-a dorit intotdeauna un presedinte puternic, care sa urmareasca interesele poporului si nu interesele proprii, disimulate persuasiv ca fiind ale poporului.
Il felicitam pe domnul Basescu, nu atat pentru putere si curaj cat pentru jocul politic pe care il incurajeaza. Iar pentru viitor, ii reamintim ca pensionarea este un fel de trecere de la viata profesionala la inactivitate, determinata “nu chiar de varsta inaintata”, ci mai degraba de oboseala psihica, care poate genera un comportament agresiv. Aceasta pensionare este foarte oportuna la timpul ei, pentru ca orice intarziere poate genera izbucniri violente din partea subalternilor. Pentru a nu provoca reactii psihologice (precum tulburari de dispozitie), il sfatuim pe domnul presedinte sa-si indrepte atentia spre alte activitati, precum scrieri poetice sau plimbari lungi si dese cu vaporul, unde un pahar cu whisky si 4 cuburi de gheata ii pot oferi “pensionarului” senzatia ca inca este util pe plan social.